Locale

Hour of Code

     Azi, 8 decembrie 2015, a avut loc acţiunea "Hour of Code" la care elevii noştri au văzut ce înseamnă programarea unui joc. În acest fel au avut ocazia să înţeleagă faptul că pentru a fi creat un joc, pe care foarte mulţi dintre ei îl joacă, este nevoie de oameni care să ştie să îi dea comenzi calculatorului prin intermediul unui limbaj de programare.
În prima parte a fiecărei activităţi au învăţat un joc de echipă, în care unul dintre copii este roboţel, alţii sunt obstacole, un alt copil este ţinta la care trebuie să ajungă roboţelul (de exemplu un beculeţ), iar un alt copil este programatorul - cel care îi dă comenzi roboţelului. Prin acest joc au înţeles care este rolul programatorului şi ce poate face un calculator (roboţelul).
   În a doua parte, copiii au trecut la calculatoare şi, cu ajutorul unor tutoriale online, dar şi al elevilor voluntari de la Colegiul Naţional "Gheorghe Ţiţeica", au parcurs primii paşi în scrierea de programe pentru calculator.

 

Proiecte inovative/ Soluţii practice


   În cadrul programului "Olimpiadele Kaufland", elevii Şcolii Gimnaziale 
Nr. 6, îndrumaţi de prof. Raluca Tuligă, au prezentat numeroase Invenţii/soluţii practice, realizate în echipe de minim 3 elevi, fiecare elev având funcţii bine delimitate în cadrul echipei. Ei au conceput machete ale unor proiecte de dezvoltare ale unităţii şcolare în care aceştia învaţă, ale oraşului Drobeta Turnu Severin, au venit cu soluţii de reciclare, design vestimentar din materiale ecologice, etc. S-a pus accentul pe creativitatea elevilor, curiozitatea şi spiritul practic al acestora.

    În prealabil s-a desfăşurat o sesiune de discuţii şi idei libere, spontane, venite din partea elevilor antrenaţi în proiect.

    Elevii au fost încântaţi de ideea proiectului şi s-au distrat atât la realizarea lucrărilor, cât şi la prezentarea acestora.  Le-a plăcut ideea de mici inventatori  luându-şi  rolurile în serios. 

    Au localizat probleme, atât în şcoală cât şi în societate, apoi au căutat soluţii practice pentru rezolvarea acestora.  Au venit cu idei interesante subliniind utilitatea integrării tehnologiei moderne în sistemul de învăţământ.

    Prin asumarea de roluri în managementul de proiect şi procesul decizional ce duce la finalizarea demersurilor acestora s-a valorificat potenţialul creativ al elevilor.  Aceştia au dezvoltat de asemenea abilităţi interpersonale si de colaborare, responsabilitate şi capacitate de adaptare, auto-formare, gândire critică şi gândire sistemică.

Proiect inovativ

Proiecte inovative


                                    Civilizaţi în trafic


    Elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 6 au participat la activităţi interactive prin intermediul cărora au acumulat informaţii referitoare la comportamentul în trafic: traversarea corectă, respectarea culorilor semaforului, asigurarea în traversare etc.

   Copiii au pus o sumedenie de întrebari invitatului venit din cadrul Poliţiei Rutiere. Le-a plăcut faptul că au avut posbilitatea să discute deschis şi au descris diverse întâmplări/ accidente la care au luat parte, cerând detalii cu privire la vinovăţia/nevinovăţia celor implicaţi.

   Elevii au învăţat regulile de circulaţie şi de comportare civilizată în trafic şi au înţeles că sunt responsabili, nu numai pentru viaţa lor, ci şi cea a celorlalţi participanţi la trafic.


Civilizati in trafic




                      

Dans şi Muzică

Daiana Ditrich (Clasa a IV-a A)


Daiana Ditrich (Clasa a IV-a A)

                                    

                                    Obiceiuri şi tradiţii



Obiceiuri si traditii




Ucenicii Credinţei

Ucenicii Credintei



 Competiţii sportive


   Competiţiile sportive desfăşurate în cadrul proiectului au antrenat elevii din 2 clase în desfăşurarea unui meci de fotbal. Fetele au fost organizate în două echipe de majorete.

Galerie


   Considerăm utilă derularea acestui proiect cu tematică sportivă pentru că sportul este domeniul iubit de toţi copiii, dar şi pentru că poate oferi elevilor o alternativă posibilă de a valorifica în mod plăcut şi reconfortant deprinderile şi priceperile motrice însuşite în orele de educaţie fizică şi prin activităţile extraccuriculare.   
    Elevii s-au bucurat să participe la această competiţie sportivă, au jucat un meci frumos, fiind sustinuţi de minunatele echipe de majorete. Scopul derulării activităţilor sportive propuse în cadrul proiectului au fost cele de a dezvolta dragostea pentru mişcare în vederea fortificării organismului şi întăririi sănătăţii, dezvoltarea trăsăturilor pozitive de caracter, a deprinderilor de comportare civilizată şi a spiritului de fair-play într-o competiţie sportivă.

Comments