Cercuri Pedagogice 2016

    Sâmbătă, 8 decembrie, la Şcoala Gimnazială Nr. 6, s-au desfăşurat cercurile pedagogice ale profesorilor de limba română, matematică şi educaţie fizică.
    
    
    Activităţile pregătite au reprezentat pentru profesorii prezenţi o modalitate eficientă de formare, favorizând schimbul de bune practici, actualizarea procedurilor de lucru la nivelul specialității și informarea. 
   
   Cuvântul de deschidere și bun venit a fost oferit de doamna director, prof. Marioara Săftoiu, urmat de un moment artistic susținut de grupul vocal al școlii coordonat de prof.Gheorghe Pîndici.

   Printre temele discutate, s-a urmărit promovarea metodelor moderne pedagogice şi psihologice, susţinute de instrumente software oferite de calculator. S-a insistat pe trecerea de la învăţarea bazată pe memorarea mecanică a informaţiei (learning by memorizing), la învăţarea bazată pe descoperire (learning by doing) prin intermediul platformei eLearning. Acest instrument complementar, flexibil şi eficient, vine în sprijinul procesului didactic prin mijloace informatice moderne, mărind receptivitatea şi gradul de asimilare al cunoştinţelor.













   









Cum revoluția digitală continuă să transforme lumea în care trăim, elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale Nr. 6, cu sprijinul doamnei prof. Anca Bărbulescu, reuşesc să  ţină pasul cu noile standarde impuse de învățarea digitală și noile competenţe ale secolului XXI, prin adoptarea/adaptarea bunelor practici în acest sens.


Catedra de matematică s-a gândit să prezinte colegilor veniţi la cerc materiale digitale într-o nouă abordare, atât ştiinţifică, cât şi  pedagogică. Astfel,  o parte din elevii clasei a VI-a A, îndrumaţi de prof. Raluca Tuligă, au participat la o lecţie demonstrativă cu tema Congruenţa Triunghiurilor.


   Chiar dacă emoţiile au fost în rândul tuturor, elevii au dat dovadă de un grad ridicat de creativitate, entuziasm şi dorință de implicare. În această direcţie menţionăm elevii care s-au făcut remarcaţi în timpul proiectării şi desfăşurării lecţiei prezentate: ~Ela Dan - Aplicaţie Scratch ~              

                                  ~ Alexia Stoianovici - Braduţ origami ~      

                               ~Mihai Popescu - Joc interactiv profesori ~ 

                                    ~Claudia Cazacu - Diplome profesori ~

                     ~ Diana Argint ~ Alexandra Buşe ~ Laura Stoichină ~ 

                        ~ Alexia Chesaru ~Riana Potecă ~Mario Păunescu~


Sperăm să fi convins colegii de beneficiile educaţiei digitale, care printre multe altele, stimulează motivaţia elevilor prin învăţare interactivă şi îmbunătăţeşte performanţa şcolară.




Comments